Home » Deserturi & băuturi » Cozonac unguresc. Cum faci baigli cu nucă și mac

Cozonac unguresc. Cum faci baigli cu nucă și mac

Autor: Alexandra Ion
0 comentariu 263 vizualizari 14 minute timp estimat

Este foarte bine cunoscut în Transilvania, dar a cucerit și Regatul și Moldova, iar rețetele de cozonac unguresc au intrat în rețetarul de sărbătoare. I se mai spune și cozonac ardelenesc, baigli sau beigli. Cert este că vei găsi variante ale acestui dulce delicios în oricare dintre variante l-ai căuta. 

Datorită formei pe care o are unii îl consideră ruladă nu cozonac unguresc. Poate fi umplut cu o cremă pe bază de nucă, dar rețeta tradițională cere ca umplutura pentru acest cozonac unguresc să fie cu mac. Uneori, umplutura poate include și stafide sau alte fructe uscate. Noi am făcut ambele variante cu doua tipuri de aluat, destul de asemănătoare. 

Ce are specific oricare rețetă de cozonac unguresc, indiferent dacă-i cu nucă sau mac este că se pregătește mult mai ușor decât cozonacul clasic, cel moldovenesc sau tradițional. 

Origine rețetei de cozonac unguresc, baigli este în bucătăriile austriece și a devenit parte din produsele tradiționale de patiserie din Austria, Ungaria, Cehia și Slovenia. Este adoptat și de polonezi și foarte iubit de cei din țările nordice. Foarte des preparat în casă în danemarca, Olanda, Suedia, în perioada de sărbătoare – mai ales de Crăciun, și disponibil tot timpul anului în magazinele de specialitate sau  cofetării și brutării. Mai mult, are și variante de tipul „o porție”, sub formă de cornuri, chifle sau batoane. 

Aluatul este ceva mai dens decât cel de cozonac, iar stratul de umplutură  egal cu grosimea aluatului. Și aluatul și umplutura trebuie să fie bine aromatizate. Se utilizează în principal scorțișoară, vanilie, dar și rom sau coajă de lămâie. Baigli-ul este rulat într-o formă cilindrică sau ovală, apoi copt până devine auriu. Uneori este glazurat cu un strat subțire de glazură de ciocolată sau de zahăr. 

⭐Dacă îți mai rămâne nucă poți lua în calcul oricare dintre prăjiturile cu nucă apetisante despre care vorbim în rețetarul de colecție  

cozonac unguresc

Secrete pentru prepararea unui cozonac unguresc perfect

Folosește ingrediente proaspete și de înaltă calitate. Asigură-te că drojdia este proaspătă și activă pentru a asigura creșterea corespunzătoare a aluatului. De asemenea, lasă aluatul să crească suficient de mult în timpul fermentării pentru a obține o textură moale și aerată. Toate ingredientele trebuie lăsate la temperatura camerei, înainte de a începe prepararea pentru cel puțin 2-3 ore. 

Experimentează cu umpluturi diverse pentru a-ți găsi combinația preferată de arome. Poți adăuga nuci măcinate, semințe de mac, stafide, cacao sau alte ingrediente preferate pentru a-ți personaliza baigli-ul. Secretul este ca aceasta să aibă consistența unei creme. Nu măcina nuca prea tare, ideal este să o sfărâmi cu sucitorul. Semințele de mac se fierb în lapte, și se scurg bine înainte de a adăuga albuș bătut, arome și zahăr. 

Distribuie umplutura în mod egal pe toată suprafața și lasă margini de aproximativ un centimetru fără umplutură pentru a facilita rularea și sigilarea corespunzătoare.

Este important, pentru a obține o formă frumoasă și uniformă, să rulezi cu grijă aluatul împreună cu umplutura.

Ai grijă să nu-l coci mai mult decât este necesar pentru a păstra umplutura cremoasă. Indiferent de rețetă, cozonacul unguresc se coace în circa 40-45 de minute. Înțeapă-l din loc în loc înainte de a-l pune la copt. În acest fel nu se va crapa la copt și va avea forma frumoasă.

Dacă dorești să glazurezi baigli-ul, asigură-te că este complet răcit înainte de a aplica glazura. Poți folosi ciocolată topită, glazură de zahăr cu sau fără arome suplimentare, dar ai grijă să nu exagerezi, iar ceea ce pui pe deasupra să fie în acord cu ceea ce este în interior. Nuca se potrivește bine cu vanilia și romul, macul cu rom și scorțișoară. 

cozonac cu nucaCozonac unguresc cu nucă

Rețeta de mai jos este de la o gospodină din județul Alba. secretul pentru un rezultat perfect este să pregătești ingredientele pe masa din bucătărie și să la șași peste noapte, astfel încât, dimineața toate să aibă exact aceeași temperatură. Ideal este ca în camera respectivă să fie în jur de 20 de grade. 

Se poate face cu drojdie uscată sau proaspătă. Iese mai bine cu cea din urmă. Dacă folosești drojdie uscată etapa de pregătire pentru maia se sare, iar drojdia uscată se pune direct peste făină. 

Ingrediente 

Pentru aluat: 

  • 1 kg făină 000
  • 4 ouă plus 2 gălbenușuri 
  • 500 ml lapte gras
  • 50 g drojdie de bere proaspătă sau 15 g uscată
  • 150 g unt gras min 60%
  • 200 g zahăr tos
  • vanilie, coajă rasă de lămâie, o jumătate de linguriță de sare fină

Pentru umplutură:

  • 300 g miez de nucă
  • două albușuri 
  • 100 g zahăr tos
  • 100 g rahat sau stafide sau fructe uscate mărunțite.

Mod de preparare

Lichefiază drojdia proaspătă cu puțin zahăr și adaugă câteva linguri de lapte călduț, apoi pune  puțină făină și bate cu telul, după care se lasă să dospească o jumătate de oră, la loc cald. 

Se dizolvă zahărul în laptele cald, se adaugă apoi sarea, trei ouă bătute împreună cu cele două gălbenușuri. Amestecă totul foarte bine. Se toarnă amestecul lichid peste făină, adaugă drojdia și aromele și se începe frământatul. Când aluatul este destul de moale și flexibil, se adaugă treptat untul topit și sleit – să nu fie fierbinte, ci doar ușor clăduț, încorporându-l puțin câte puțin.

Se consideră că aluatul s-a frământat îndeajuns atunci când începe să facă bășicuțe și se desprinde ușor de pe mâini și de pe pereții vasului. Se acoperă cu un șervet curat și se lasă să dospească cel puțin 3 ore.

Aluatul se împarte în două. Se ia prima bucată și se întinde pe planșeta de lemn presărată cu făină. Se pune pe ea, din belșug, umplutură de nucă, se rulează și se așază în forme unse cu unt, lăsându-se la crescut timp de 20 de minute. Se ung cozonacii cu un ou bătut, se presară zahăr tos și se bagă tăvile la cuptor, mai întâi la foc mare (10 minute), apoi la foc potrivit, încă o jumătate de oră.

Baigli cu mac

Baigli cu mac

Am ales o altă variantă de aluat, cu drojdie uscată. Timpul de dospire este mai scurt, dar rezultatul comparabil cu cel din rețeta precedentă. 

Ingrediente

Pentru aluat

  • 500 g făină
  • 15 g drojdie uscată
  • 150 g zahăr
  • 250 ml lapte
  • 1/2 pachet de unt
  • 3 ouă + un gălbenuș pentru uns cozonaceii la final

Pentru umplutură

  • 200 g de mac
  • câteva stafide
  • un vârf de sare
  • zahăr vanilat  

Mod de preparareBaigli cu mac

Se cerne făina și se face în mijloc o adâncitură, în care se pune drojdia. Peste aceasta se presară puțin zahăr, se adaugă 3 linguri de lapte călduț și se dizolvă drojdia, care se lasă la dospit timp de 15 minute. 

Cât timp drojdia crește, se separă ouăle, se amestecă gălbenușurile cu zahăr vanilat și un vârf de sare.

Se începe frământarea aluatului, încorporând gălbenușurile în amestecul de făină și drojdie și adăugând treptat laptele călduț în care s-a topit zahărul și un vârf de sare.

Aluatul devine cleios și începe să se prindă de mâini, de aceea se adaugă treptat untul topit și astfel aluatul începe să se dezlipească de pe mâini. Se frământă cel puțin 20 de minute. La final se presară făină în vas, dar și peste aluat, lăsându-se la dospit vreme de o oră și jumătate, chiar două dacă e timp.

În continuare se bat albușurile spumă împreună cu puțină sare. Se adaugă macul, puțină sare și zahăr vanilat. Stafidele se clătesc pentru a îndepărta impuritățile. Macul se poate fierbe un clocot în lapte pune lapte cât să-l acopere apoi scurde-l.

Pregătim tavile, tapetându-le cu hârtie de copt și ținându-le în preajma cuptorului preîncălzit.

Aluatul se împarte în trei părți egale și pe masa unsă cu ulei se întinde cu mâinile câte o foaie peste care se adaugă umplutura de mac și câteva stafide.

Cozonaceii se rulează și se pun direct în tavă. Se ung cu gălbenuș de ou și se presară puțin zahăr. Se lasă să dospească încă 30 de minute, apoi se introduc tavile la cuptor. Cozonaceii sunt gata când trec de testul scobitorii și sunt rumeni. 

Oricare dintre variante alegi, rezultatul o să fie o răsplată binemeritată pentru efortul depus.

Sursa foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noile editii ale revistelor sunt aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

atile si informațiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro